Feedback

La fel ca zilele, viata se ascunde in intuneric.Oamenii si-au construit cladiri uriase sa apuce ultimele clipe de viata ale soarelui,care,cum vad eu de aici,si el se asunde in intuneric.Mi-am urcat un scaun pe un zgarie nori si stau.
Defapt ma joc.
Ma prefac ca nu vad cum se duce.Il las sa ma priveasca el.Dar stie ca mint.El e acolo sus,independent de dependenta noasta.

..cand iti dai seama ca nu poti trai fara lume,dar lumea fara tine e...la fel.

Eu ce fac?Stau pe varful lumii si arunc chistoace ca un taran plictisit.Imi intru bine in rol.Mi-am jucat pana acum personajul fara prea mari probleme.Oare ma pot da de gol?Oare actorii au momente in care isi pierd contactul cu personajul?Eu nu sunt actor.
Urasc actorii.Cum poate cineva sa reuseasca a ma convinge ca sunt cu totul si cu totul altcineva?

Nu ma pricep la nimic.Am ajuns la varsta la care, de obicei, oamenii stiu ce ii asteapta, stiu incotro sa alerge.Pentru mine maine nu aduce nimic.Nu pot anticipa mediocritatea.
As vrea un sentiment de incredere,sa stiu ca ce fac merita si conteaza.
M-am plictisit de cei care imi spun ca e normal.Nu-mi place cand visele imi sunt spuse ca o alternativa pentru asa zisul dezastru in care sunt.M-am plictisit de toata lumea.Libertatea e o idee, la fel si celelalte clisee.

In final ramane vantul.Pete rosii ce obisnuiau a fi nori se intind pe cer.Vor sa doarma, ca si mine, dar sorele inca nu i-a parasit.Sub ei coboara intunericul,reusind sa linisteasca spiritele ce n-au ajuns inca in Rai.






 Pentru un moment de liniste.

Brain Chills

Nu am fost sincer niciodata.Toate cuvintele care le-am spus altora sau mi le-am spus mie stau baza unor mecanisme de aparare.Cel putin asa pare.

Nu mai pot sa am incredere,si cand spun asta, vreau sa cred ca am avut candva incredere.In schimb am inceput sa am regrete.

De cele mai multe ori ma pierd in trivialitate si banal.Viata mea e o frauda,iar eu am ajuns un impostor.Si totul ar fi perfect daca n-as sti asta.Poate de aceea nu pot dormi noaptea.

Esecul care ma paste bate in geam,vrea sa ii deschid si sa-l accept.

S-ar putea ca asta sa fie motivul pentru care totdeauna ma separ,totdeauna ies si plec.Nu apartin,nu vreau sa ma regasesc in altii,ca nu cumva sa gasesc in ochii lor adevarata oglinda a sufletului meu.Oglinzile nu "exprima" adevarul,il imita doar.Ochii fac ceva mai mult.

As vrea sa am un ideal obisnuit,un ideal usor de realizat prin pasi prestabiliti.Dar pentru mine visele sunt doar niste vieti sublime pe care le traieste altcineva,prin ochii mei,atunci cand dorm.Eu nu am vise decat in sensul strict al cuvantului.

Interpretarea imi opreste dorinta de a crede pe bune in ceva mai mult.Chiar daca nu am nevoie de nici o dovada,interpretarile pe care i le atribui vietii ma inchid in nestiinta.Acolo moare si increderea.

Singurul lucru pe care il recunosc e ca mi-e frica de penibil.Un paradox,as putea zice,pentru ca insist a scrie.

Nu am fost sincer niciodata.

Mr. Elsewhere

Imi aud ecoul cum se intoarce din indepartatul orizont.

E imposibil,sunetul nu ajunge asa departe.

Mi se intampla cateodata sa-mi numar pasii.De aceea nu le stiu numarul,pentru ca doar cateodata...

Nu mai incerc nimic dar totul e nou.Orizontul e schizofrenic si cerul il imita.

Aminteste-ti cum e sa fi singur.Aminteste-ti cum e sa te uiti cu ochii pierduti la soare.

"As long as you feeling,I'm a beliver".

Nu exista un mai mare scop in viata(in comparatie cu celelalte sute de scopuri ale noastre).Sunt sentimente straine care vin si pleaca,si lasa urme ca si valurile pe mal.

De unde mi se reflecta vocea?E gol.

E din capul meu?

Intr-o zi voi pretui oceanele care plutesc in aer,oceanele ce ascund deasupra lor nebunia cerului.Umbra lor e singurul moment lucid.Pana atunci astept noptile de primavara.

E din capul meu...Gandurile,bucati dintr-un caiet care nu a fost niciodata gol.As vrea,putin,sa am mintea clara.As vrea putina frica.

Orele se grabesc undeva.Sunt nevoit sa le privesc cum fug fara sens,toata noaptea,in fiecare noapte.

Ar trebui sa tac.Ar trebui sa imi tin gura inchisa.