Feedback

La fel ca zilele, viata se ascunde in intuneric.Oamenii si-au construit cladiri uriase sa apuce ultimele clipe de viata ale soarelui,care,cum vad eu de aici,si el se asunde in intuneric.Mi-am urcat un scaun pe un zgarie nori si stau.
Defapt ma joc.
Ma prefac ca nu vad cum se duce.Il las sa ma priveasca el.Dar stie ca mint.El e acolo sus,independent de dependenta noasta.

..cand iti dai seama ca nu poti trai fara lume,dar lumea fara tine e...la fel.

Eu ce fac?Stau pe varful lumii si arunc chistoace ca un taran plictisit.Imi intru bine in rol.Mi-am jucat pana acum personajul fara prea mari probleme.Oare ma pot da de gol?Oare actorii au momente in care isi pierd contactul cu personajul?Eu nu sunt actor.
Urasc actorii.Cum poate cineva sa reuseasca a ma convinge ca sunt cu totul si cu totul altcineva?

Nu ma pricep la nimic.Am ajuns la varsta la care, de obicei, oamenii stiu ce ii asteapta, stiu incotro sa alerge.Pentru mine maine nu aduce nimic.Nu pot anticipa mediocritatea.
As vrea un sentiment de incredere,sa stiu ca ce fac merita si conteaza.
M-am plictisit de cei care imi spun ca e normal.Nu-mi place cand visele imi sunt spuse ca o alternativa pentru asa zisul dezastru in care sunt.M-am plictisit de toata lumea.Libertatea e o idee, la fel si celelalte clisee.

In final ramane vantul.Pete rosii ce obisnuiau a fi nori se intind pe cer.Vor sa doarma, ca si mine, dar sorele inca nu i-a parasit.Sub ei coboara intunericul,reusind sa linisteasca spiritele ce n-au ajuns inca in Rai.






 Pentru un moment de liniste.