Nu mai pot sa am incredere,si cand spun asta, vreau sa cred ca am avut candva incredere.In schimb am inceput sa am regrete.
De cele mai multe ori ma pierd in trivialitate si banal.Viata mea e o frauda,iar eu am ajuns un impostor.Si totul ar fi perfect daca n-as sti asta.Poate de aceea nu pot dormi noaptea.
Esecul care ma paste bate in geam,vrea sa ii deschid si sa-l accept.
S-ar putea ca asta sa fie motivul pentru care totdeauna ma separ,totdeauna ies si plec.Nu apartin,nu vreau sa ma regasesc in altii,ca nu cumva sa gasesc in ochii lor adevarata oglinda a sufletului meu.Oglinzile nu "exprima" adevarul,il imita doar.Ochii fac ceva mai mult.
As vrea sa am un ideal obisnuit,un ideal usor de realizat prin pasi prestabiliti.Dar pentru mine visele sunt doar niste vieti sublime pe care le traieste altcineva,prin ochii mei,atunci cand dorm.Eu nu am vise decat in sensul strict al cuvantului.
Interpretarea imi opreste dorinta de a crede pe bune in ceva mai mult.Chiar daca nu am nevoie de nici o dovada,interpretarile pe care i le atribui vietii ma inchid in nestiinta.Acolo moare si increderea.
Singurul lucru pe care il recunosc e ca mi-e frica de penibil.Un paradox,as putea zice,pentru ca insist a scrie.
Nu am fost sincer niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu